Se afișează postările cu eticheta sri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sri. Afișați toate postările

miercuri, 30 martie 2016

Bilanţ anual - 2015



Toate instituţiile şi societăţile, până şi unii oameni responsabili, îşi fac BILANŢUL anual - inclusiv SRI-ul care (ne) re/face anual şi... permanent MULTI/LANŢUL.


Anul trecut, 2015, SRI a realizat următoarele:

1. realizări încadrate în mufele, pardon, fişele posturilor – Paşte, Crăciun, Saturnalii etc;

- a descoperit şi dat în gât ANAF-ului mai multe babe care făceau evaziune fiscală cu pătrunjei şi morcovi;
- a monitorizat faptul că ţiganii sunt bătuţi şi terorizaţi de pirande, acestea ascunzând sub multi/fuste bombe biologice - grupa AB4;
- a fotografiat doi adolescenţi de la liceul X care se regulau în toaletă;
- a filat mâinile unui Poker ilegal între asistaţii social - care tocmai luaseră banii şi plusau în blind la o crâşmă din apropiere;
- ascultător, a pândit – în căşti – nişte gineri iresponsabili care îşi înjurau, spurcându-şi,  soacrele;
- bănuitor, a scotocit prin toate produsele lactate din judeţul Y, dar n-a făcut/găsit nicio brânză, rezultatele fiind ascunse – sub acoperire -  în/la pierderi (entero)colite/rale;
- a percheziţionat toate moaştele mumiilor protodacice, egiptene, tibetane şi… mânăstireşti, aflând – pe surse – că acestea ar putea ascunde protoviruşi periculoşi pentru siguranţa naţională;

2. realizări încadrate la acţiuni caritabile;

- a aerisit toate „conservele” – unele vechi de 30-40 de ani – spre a nu mai fi acuzat de putoare;
- a oferit ajutor necondiţionat şi dezinteresat „cârtiţelor” din ţară, oferindu-le în dar ochelari heliomatici, polarizaţi şi de tip lunetă;
- a mângâiat, alintat şi legănat toţi spionii care mişună – undercover sau la vedere – prin ţărişoara asta adusă la stadiul de rahat de către clasa politică.

Concluzie: SRI-ul şi-a făcut – cu prisosinţă – datorii/le… atât la stat, la bănci, cât şi faţă de poporul acesta de chiori şi muţi.



Caricatură preluată de pe Facebook

sâmbătă, 13 iulie 2013

Anunţ de maximă importanţă

Guguştiucii şi serviciile

Următoarea misiune de
importanţă capitală pentru SRI este filajul şi deconspirarea porumbeilor care se

spârcâie pe statuile noastre.

De guguştiucii care fac acelaşi lucru se va ocupa SIE!

NOI - cealaltă specie de guguştiuci, dominantă - vom face în continuare pe noi, dar vom azvârli - cu graţie - pe alţii (inclusiv pe "statuile" neamului).
Şi în final, dar nu în ultimul rând, SRI ar trebui să treacă la montări de microfoane şi camere în toate dormitoarele, budele şi tufişurile din România, întrucât se practică masiv sexul neprotejat care a dus la o suprapopulare necontrolată a ţării! Am zis!




joi, 11 iulie 2013

Anunţ CSAT şi... CNSAS!!!


Români, fiţi vigilenţi şi turnaţi elementele putrede din învăţământul românesc!

Faptul că profii de la liceul N din oraşul X au luat, ca şpagă, hotdog şi cola de la altă şcoală a devenit o problemă de siguranţă naţională - anunţă cu proletară indignare SRI -ul din... România! Celelalte servicii și... deservicii: AVO, Mosad, CIA & CO ştiau mai demult, dar, modeste şi timide, n-au vrut să ne spună!
Dacă se rezolvă această gigantică problemă naţională, România va deveni instantaneu a treia putere mondială!