luni, 16 octombrie 2017

Veşti bune

'Neaţa cu veşti bune, români! 

Noul cancelar al Austriei a promis schimbări
Iată câteva puncte din programul de guvernare:

1. compania Schweighofer va fi desfiinţată, toţi copacii tăiaţi în România vor fi înlocuiţi cu arbori, scoşi din rădăcină din pădurile Austrei - intacte;
 

2. petrolul, luat pe sub mână din România, va fi returnat, în cele mai bune condiţii, sub formă de produse deja finite, printr-un împrumut din resursele Rusiei;
 

3. va face presiuni asupra UE pentru primirea imediată a României în Schengen, având şi acordul lui Putin, cu care va da la pace;
 

4. toţi euroii furaţi din România vor fi returnaţi, cu condiţia ca tartorul de la BNR să fie demis, acţionând şi pentru desfiinţarea grupului Bilderberg;
 

5. Austria se va uni cu Ungaria, dar numai spre a-l pune cu botul pe labe pe Orban;
 

6. Austria va intra în NATO - pentru a-l săpa pe dinăuntru;
 

7. nevasta lu' preşedintele francez va da divorţ, însurându-se cu noul cancelar austriac, că e şi mai tinerel.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Năvăliţi la comentarii şi/sau înjurături... numai să nu plângeţi!