Se afișează postările cu eticheta Putin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Putin. Afișați toate postările

joi, 10 noiembrie 2016

De prin Net-uri adunate

"Dacă trump va da comanda să se închidă Deveselu şi să fie repatriaţi (!!!) vectorii, klaus va plânge, putin va râde, iar Ţugulanu' român va da petreceri peste petreceri - cu mici şi bere. Sigur, ne vor pune să le plătim clădirile şi celelalte, dar vor accepta - fiindcă suntem veseli şi calici - doar o roabă de mici şi o căruţă de bere."

PS: scuzaţi gramatica defectuoasă, autorul n-a avut destule majuscule pentru toate de/numirile, da' nu-i bai, nu trebuie numaidecât, fiindcă sunt... minuscule!


                        


marți, 18 noiembrie 2014

Contre între superputeri?!



Putin nu va ataca România- războiul palatelor
3 octombrie 2014 - de Marin Neacsu

Pe 18 Septembrie Putin declara că în două zile poate fi în Kiev, Talin, Varşovia sau Bucureşti. Imediat s-a convocat CSAT-ul care a analizat situaţia. Şeful Statului Major General s-a oferit să îi dea biroul său preşedintelui Băsescu. Ponta a sărit în sus, că acela e biroul lui încă de la interceptările ştiţi voi care. Băsescu a spus că el e rudă cu şeful SMG deci conform principiilor PCR, el are prima opţiune. Ponta i-a replicat că oricum până se decide Putin unde să vină prima oară, au loc alegerile şi el o să fie preşedinte. Băsescu a spus că nu se ştie sigur şi că dacă se supără, declară stare de necesitate pentru vizita lui Putin şi conform Constituţiei pe timpul stării de necesitate nu se organizează alegeri. Ponta a spus că nu poate declara stare de necesitate dacă nu suntem atacaţi, iar Băsescu a spus că dacă se supără el vorbeşte cu un notar, ştie el cu care, iar acesta vorbeşte el cu o firmă rusească, ştie ea cu care, de la care a luat nişte bani şi ei discută cu Putin să  zică  că vine pe la noi prima oară,  aşa ca să poată el să îşi prelungească mandatul până după Anul Nou. Ponta a zis că nu are curaj să facă asta, Băsescu a spus că a făcut el altele şi mai mari şi nu a păţit nimic şi i-a zis sâc–sâc. Ponta a început să plângă şi i-a spus că îl pârăşte la tata socru. Tocmai când se certau mai tare a intrat Meleşcanu cu o fotografie primită prin curier diplomatic, fotografie luată la o întâlnire privată a lui Puţin. Fotografia redă discuţia privată dintre Putin şi Turcescu acoperit în care Putin îi spunea lui Turcescu, care  de acoperit ce era nu ştia nici el cum îl cheamă că a decis să nu mai vină în România că infrastructura nu îi permite. Când a văzut poza Ponta i-a făcut sâc-sâc lui Băsescu, şi l-a felicitat pe Dragnea. Băsescu a spus că poza nu e reală că aduce el un expert care o să găsească pixelul albastru. Ponta i-a spus că expertul Sobi nu mai este,  Băsescu a început să plângă şi a spus că îl pârăşte lui Kovesi. Ponta a spus că Kovesi ştie tot despre el, că a făcut el altele şi mai rele şi nu  a păţit nimic. Mai vrea cineva autostrăzi?





 Preluare de pe http://www.in-cuiul-catarii.info

joi, 9 octombrie 2014

Botez european

M-am botezat „Schengen”

Toţi prietenii mei de pe Net sunt invitaţi la petrecerea organizată cu prilejul botezului meu european!
Se vor servi bucate şi bucăţi - pe alese! Balul, masa şi înjurăturile se vor desfăşura în... Casa Poporului - situată în România, în colţul din dreapta al... Europei!!!
 

Am invitat 1001 preşedinţi, inclusiv de pe toate planetele sistemului solar şi din toată galaxia, precum şi preşedinţi de stat... de plată, de stat... degeaba ori de s(t)at... fără stăpân!
 

Gata prieteni, m-am supra/botezat!
Acuma sunt purtat în braţe, către cristelniţă, de frau Merkel!
Am dat comandă de vodka Smirnoff - 100 de litri - pentru baia de cuviinţă, iar biberonul va fi umplut cu... Jhonny Walker - deşi Preafericitul a cam bombănit, da' l-am "beatificat" cu un snop de euroi strecuraţi în buzunarele kilometrice!
Cu această ocazie, nevastă-mea a zis că dă divorţ - fiindcă ea nu poate fi... pedofilă!
Amanta a declarat că nu mai împarte nurii cu un... puţoi!
Pe Băse l-am trimis în Spania să-mi aducă nişte căpşuni - de poftă - şi pe Udrea să-mi facă rost de nişte frunze de... laur (pentru scutece) - că a ei s-a cam ofilit!
 

PS: Pe Obama şi Putin nu i-am invitat - că n-au vrut să-mi dea, niciunul... azil... politicoeconomic!

(proză umoristică scurtă)
Copyright Mishu Petra - Cameleonul