duminică, 1 septembrie 2013

A VENIT TOAMNA!


Atenţie, "cine a semănat vânt, va culege furtună"!

E vremea culesului: poliţiştii trec la cules poame... de pe centuri!
E vremea când se pescuieşte din iazuri: ceilalţi peşti sunt probaţi de... procurori!
E vremea murăturilor: (de) cele din Parlament, Guvern şi Preşedinţie... ni s-a acrit!
E vremea conservelor de tot felul: cele din FSB, Mosad, AVO, CIA & comp. trebuie fierte la foc mic!

E vremea de pus deoparte, la răcoare, în beciuri: trădători de patrie,
vânzători de ţară - cu bucata, corupţi de milioane de euro etc.

Mmm, ce miros de povirlă (magiun) vine din bucătărie!

Eii, unde sunt bietele bunici şi mama - Domnul să le odihnească în pace
- să mai pună ceaunele uriaşe pe pirostrii, în bătătură, cu focuri
molcome sub ele, amirosind a prune coapte şi dulci??
Unde sunt
înţelepţii bunici şi meşterul tată - Domnul să-i odihnească şi pe ei -
să tocmească focul şi să guste din lacrima scursă din alambicul pufăind
letargic?!

Acum nepoţeii se uită la noi când le povestim şi
aşteaptă contrariaţi să purcedem şi noi la astfel de aventuri, dar nu
putem face - oameni moderni, cu laptopuri, console şi smartfonuri - la
fel. Acum "zeii" din ochii lor sunt de altă factură.
Melancolia este starea de fapt şi sinonimul toamnei!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Năvăliţi la comentarii şi/sau înjurături... numai să nu plângeţi!