Ca să fii „cool”, tre’ să fii „trendy”?!

Între clasicism şi argou

Moto: Auzi, fatăăă, da’ de ce tre’ să merg în piaţă?!
Mă duc io la mall, frate, unde nu mă „spamează” nimeni! Lol!!!
 
Zilele trecute, purced io ca un boşorog, clasic şi conservator ce mă aflu, să fac piaţa.
Coşul zilnic şi, fiindcă era sâmbătă, cel săptămânal, nu sufereau amânare, după cum îmi spuneau, cu ghionturi şi chiorăieli, maţele.
Prima dată, pâinea şi laptele, cele absolut necesare – o să râdă şi curcile de mine şi tinerii din ziua de azi, da’ io încă mai consum lapte, ba mai pun olecuţă şi-n cafea!  „Naşpa”, nu-i aşa?!  
Iau la rând, apoi, tarabele cu legume şi zarzavaturi pentru ciorba nelipsită şi tarabele cu fructe pentru desert.
Cumpăr un kg de barabule, plătesc şi, cunoscându-mă cu vânzătorul, că producător mă îndoiesc a fi, la plecare, spun - aşa cum m-a învăţat mama - „la revedere” şi „spor la treabă”!
Omu’ se uită cruciş la mine şi mă atenţionează: - zi şi matale „spor la bani” că de treabă cine are nevoie?!
Ruşinat de ignoranţa mea, bâlbâi urarea invocată şi o şterg, să nu creadă omu’ că sunt învechit şi inadaptabil.
Resetat pe noul limbaj şi adresabilitate, mă opresc la taraba cu pătrunjei, morcovi şi zarzavaturi, la o lipoveancă, de la care mai cumpărasem, plăcându-mi produsele.
Salut, what’s up, fată, e proaspete legumele şi zarzavaturile?!
Matroana întinde mâna după o rădăcină de ţelină mare cât capu’ meu şi dă s-o apuce, cu scopu’ evident de aruncarea greutăţii către „bostanul” meu, da’ se răzgândeşte, din raţiuni mercantile. Apoi îmi cărăbăneşte într-o pungă câte o legătură din fiecare soi, specie şi încrengătură, împreună cu tot ce mai era pe acolo, cu o dexteritate de invidiat, încât calculatorul meu intern se blocase pe „off” şi, scurt, îmi spune preţul - „30 de Roni”. Eu, în transă, scot banii şi plătesc, sub spectrul ameninţării rădăcinoase de mai devreme, deşi intuiţia, invocată urgent, îmi spunea că preţul final era serios umflat cu pompa sau cu plămânii blondei uriaşe.
Flerul interior îmi spunea insistent că iar o „ feştelisem”, aşa că m-am hotărât să fiu iarăşi un clasic… în viaţă şi să folosesc un limbaj aproape literar.
Ajung la tarabele cu roşii, străduindu-mă să aleg din ochi un vânzător sau vânzătoare binevoitori.
Îmi pică ochii pe o fetişcană, frumuşică foc, ce vindea sau măcar încerca să vândă, nişte roşii mari şi… tari – ştim noi de ce!
Săru’ mâna, duduie, zic io, neştiind dacă e domnişoară sau doamnă şi dau să comand kilu’ de roşii – adică pătlăgele roşii, dom’le, ca să vorbim corect, ştiinţific şi literar.
Fătuca se uită la mine, ca la o amendă, îmi trage un zâmbet întors pe dos, de undeva de sus, cu înţeleaptă înţelegere asupra condiţiei mele de moş, trecut, stătut şi ruginit, după care îmi îndeasă – fără să mă întrebe – vreo 5 kile de roşii într-o plasă, scoate abacu’ electronic, calculează 5x4 Ron=35 Ron şi aruncă în faţa mea, pe tarabă, plasa, înnodată la băieri până la rupere. Spăşit, scot banii, plătesc şi o tulesc, să nu aibă şi vreun haidamac tânăr şi musculos ca „bodyguard”, care, binevoitor, să-mi îndrepte scolioza.
Văzând io că iar am dat chix şi nu sunt „cool” şi „trendy” cum „vrea muşchiu” unora, m-am hotărât să nu mai merg în viaţa mea la piaţă, ci, mai bine, la „market”, „supermarket”,,metro” sau „mall” şi nu pentru că de acolo aş lua produse „moca”, ci fiindcă toate acele „magazine alimentare” sunt cu autoservire şi nu am de trecut decât hopu’ de la casierie.
”Marfă” sau „mişto”, nu-i aşa, că „aşa vrea muşchii mei” -  „lol”?!

Sum, esse, fui bestial, nu-i aşa?!

(articol, proză umoristică, pamflet)
Copyright Mishu Petra