sâmbătă, 23 iunie 2012

Din nou despre Eminescu

Detractări suspecte în cultura română. Dosarul Mihai Eminescu







Motto: „Şi de port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură”
(Mihai Eminescu)



"Pentru ce oamenii mari sunt cu precădere criticaţi şi cu înverşunare
calomniaţi? Prima cauză o reprezintă invidia şi imposibilitatea
mediocrităţii de a se ridica la înălţimea inteligenţei creatoare şi a
culturii superioare. A doua cauză este că tot ce este adevăr şi dreptate
în lume constituie dificultăţi în calea celor răi sau proşti. Iar o a
treia cauză ar fi că scopul de îngenunchere şi exploatare a popoarelor
nu poate începe decât cu decapitarea victimei.

Perspectiva eliminării agresive prin defăimare şi excludere a
poetului  Mihai Eminescu din cultura românească de către slujbaşii
politici consider a fi partea de suspect şi de gravitate ca fenomen
cultural şi naţional.

De aceea considerăm ca fiind mult mai grave pentru viitorul României,
şi cu mult mai suspect, planurile de „ucidere” a lui Eminescu din
conştiinţa naţională contemporană, de către detractori aflaţi probabil
în slujba acestui scop.

Înainte de a da dezvolta acest subiect, considerăm parte
complementară şi de interes opinia lui Nicolae Ceauşescu despre poetul
Mihai Eminescu în anul de graţie 1989. Acest fragment din discursul lui
Nicolae Ceauşescu poate fi relevant pentru cititori atunci când vor face
o comparaţie cu ideologia inversată a detractorilor de azi, agresivi şi
perseverenţi cu distrugerea culturii româneşti. Iată acest text al
secretarului general al PCR despre Eminescu:

„Poet al poporului său, Mihai Eminescu a lăsat posterităţii imaginea
unui artist legat trup şi suflet de pământul ţării sale, de aspiraţiile
spre mai bine ale maselor populare, receptiv la problemele majore ale
epocii în care a trăit, ale luptei pentru apărarea şi afirmarea fiinţei
naţionale – care au constituit în permanenţă izvorul veşnic viu al
minunatei sale creaţii. Nimeni mai mult decât Mihai Eminescu n-a dat
expresie şi n-a contribuit într-o asemenea măsură la afirmarea şi
punerea în valoare a frumuseţii limbii române, spiritului de înţelegere a
legilor dezvoltării lumii. (...)” „Mesajul tovarăşului Nicolae
Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedinte R.S.R., cu prilejul
simpozionului omagial Mihai Eminescu”, „Tribuna”, anul 33, nr. 25, 22
iunie 1989).

Aşadar, pentru progresistul progresiştilor, Eminescu era, printre
altele, „receptiv la problemele majore ale epocii în care a trăit, ale
luptei pentru apărarea şi afirmarea fiinţei naţionale”, or, tocmai acest
amănunt isterizează detractorii cominternişti de teapa lui Patapievici.

Şeful ICR, Patapievici, a afirmat că Eminescu nu mai poate
supravieţui ca poet naţional, „deoarece noi azi ieşim din zodia
naţionalului”, iar Eminescu „nu mai poate apărea decât ca exasperant de
învechit (…)” deoarece „cultura ultimilor ani, în lupta pentru integrare
euroatlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit, adică
să fie progresistă. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în
cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară,
Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai
este azi actual deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a
nu fi decât o cultură de sincronizare” (Patapievici, „Inactualitatea lui
Eminescu în anul Caragiale”, „Flacăra” 1-2, 2002).

Sec spunem şi noi, cultura proteguită de ICR şi Patapievici este o
cultură a ratării premeditate, pe când opera eminesciană se vinde foarte
bine până şi printre tinerii necanonici de care vorbeşte inactualul
progresist Patapievici. Aceasta în timp ce „ieri”, adică prin 1980,
Salvador Dali a afirmat: „O ţară care i-a dat pe Eminescu, pe Enescu,
Brâncuşi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, pe Emil Cioran nu are o cultură
minoră. Ce oferă astăzi Franţa, Germania, chiar Spania în domeniul
culturii? Nu, România nu are o cultură minoră!”. Dar Patapievici îşi
doreşte o cultură minoră şi este iritat de intelectualii români, care au
continuitate de creaţie şi originaliate, spre deosebire de progresiştii
dumnealui lui obedienţi, rataţi şi sfertodocţi.

Cât de stupidă este afirmaţia lui Patapievici se poate dovedi şi de
simplele exemple ale altor culturi. Chiar crede progresistul obsedant
Patapievici că, pentru ruşi, Puşkin a devenit „inactual”, „învechit” şi
nu mai dă bine printre tineri, sau Goethe şi Rilke pentru germani, Lorca
pentru spanioli sau Ady Endre pentru unguri au cotaţia scăzută? Ei
rămân poeţi naţionali cu valoare universală, asemeni poetului national
român Mihai Eminescu. Valoarea lor universală nu este sortită eşecului,
realitate care irită probabil internaţionala comunistă reformatată
ideologic, care sprijină globalizarea în defavoarea naţionalului şi
generalizarea şi superficialitatea împotriva particularului şi
originalului.

De fapt, realitatea sprijinită de cominternişti precum Tismăneanu şi
Patapievici este alta şi vizează poporul român în ansamblul său şi în
fibra lui istorică. Cu alte cuvinte, atunci când un popor este împins
spre dispariţie prin stigmat, îi sunt denigrate şi distruse mai întâi
înalta societate şi odată cu ea şi cultura. Şi acest proces se
înfăptuieşte prin marginalizarea şi denigrarea valorilor pe de o parte
şi sprijinirea financiară a semidocţilor şi obedienţilor culturali pe de
altă parte. Cum înalta societate a fost decapată din 1946 încoace şi
înlocuită cu demografia oportuniştilor şi moştenitorii lor de neam şi de
ideologie, a mai rămas distrugerea legăturilor poporului român cu
valorile sale culturale. Aceasta este politica deliberată a secţiei
cultivate ideologic şi ambalate cu titulatura de intelectuali oficiali,
sprijiniţi cu funcţii şi poziţii-cheie consistent remunerate.

Patapievici mai spune în articolul amintit: „Interesant Eminescu nu
mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar
azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă,
care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu
pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai
poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a
trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără
a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior (…).”

Mihai Eminescu este şi rămâne unicat: atât pentru sublimul operei
poetice, cât şi pentru completitudinea operei politice. Eminescu
reprezintă unul dintre laboratoarele indispensabile ca model de voinţă
naţională, dar şi îndrumare pentru integrarea europeană. Cu cât îl vom
cunoaşte mai bine pe Mihail Eminescu, cu atât vom fi mai autentici
membri ai naţiunii române şi cu atât va fi mai rodnică contribuţia
României la cultura şi civilizaţia Europei.

Gruparea culturnică reprezentată de Patapievici şi de acoliţii săi
„progresişti” este aceea care nu doreşte ca naţiunea română să fie o
fiinţă vie colectivă cu mers înainte pe albia istoriei. Pentru
Patapievici, românii „au substanţa tarată” şi nu sunt în stare de
progres, decât, probabil, conduşi de o demografie conducătoare
substituentă.

Aceeaşi tabără venită din trecut nu-şi doreşte curentul de ascensiune
a fiilor din clasele populare ca prin universităţi să optimizeze clasa
conducătoare, ci îi sprijină numai pe aceia care îi sunt loiali prin
mediocritate, obedienţă şi supunere ideologică.

Nu se vrea ca poporul să urce prin conştiinţă şi misiune la rangul de
naţiune astfel încât să fie prezenţă productivă în substanţa realităţii
superioare cu numele de omenire. Şi, în consecinţă, nu se vrea România
lui Eminescu şi, încă mai grav, ni se interzice acest drept la
identitate.
În raport cu Mihai Eminescu este chiar blasfemie să analizezi, deci
să iei în consideraţie, elucubraţiile nebunilor şi judecăţile proştilor.
Mihai Eminescu este intacabil şi suveran. Problema devine serioasă
atunci când proştii şi nebunii ajung să determine un fenomen de
atitudine potrivnică valorilor culturale româneşti."

Sursa:1.  Adrian Majuru - Cotidianul

2. Daniel Roxin blog

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Năvăliţi la comentarii şi/sau înjurături... numai să nu plângeţi!