Învăţături jamaicane

Prozepigramă

                Tunel, lumină… mă simt aspirat… ce seamănă cu wormhole de la filmele SF, Doamne! Mă dezmeticesc într-o lumină orbitoare. Albul devine translucid, se diluează, întrezăresc, apoi văd de-a binelea… un lac, cu ţărmuri pline de verdeaţă. Pe fundal, la câteva zeci de metri, se înalţă un masiv muntos, cu crestele albe. Şi brusc îmi dau seama. Ştiu unde sunt. În imaginaţia mea, aşa trebuie să arate Paradisul. Cum se face, însă, că am ajuns… aici… aşa repede… de ce? Dar ce rost are să-ţi baţi capul, îmi spune un gând interior? Care gând, care interior?! Dacă sunt unde presupun – că prea mă simt liber, treaz şi bine, după foarte multă vreme – înseamnă că sunt… un spirit şi spiritul are interior?! În regulă! Să nu-mi fac probleme! O iau la pas pe malul lacului, printre tufişuri, arbuşti şi iarbă înaltă. În faţă îmi apare o magherniţă. Văd scris pe o scândură „La căţaua leşânată” şi dau să intru, din curiozitate. În prag, mă întâmpină… tata?! Ce dracu, Doamne iartă-mă, caută tata aici?!
-  Ce naiba cauţi tu aici, se stropşeşte el la mine? Ce Paştele mătii, nici aici nu scap de tine?! Te-a trimis mă-ta după mine?
-  Săru’ mâna, tată! Nu m-a trimis. Am ajuns singur şi habar n-am cum.
-  Aha! Înseamnă că eşti mort şi nu ştii încă.
-  Cum? Mort?! Bănuiam eu. Da’ matale de unde ştii, că nu prea le aveai cu transcendentalu’?
-  Le aveam, ’tu-ţi nafura mătii, da’ nu v-aţi dat voi seama! Ce, nu eram eu mecanic, nu le ştiam eu pe toate, nu mă băgam eu peste tot?!
-  Hmm! Acum realizez ce bolboroseai matale de… Astral, când veneai ţapăn de la crâşmă. Că altfel n-aveai de unde şti, fiindcă toate dicţionarele consultate  de d-ta se aflau pe etichetele de rom şi votcă.
-  Băi ficior, fii atent cum vorbeşti că te cârpesc! Bei ceva? O jamaică?!
-  Nu, tată. Aici se poate bea? Apropo! De ce să mă plesneşti? Nu ţi-a ajuns cât m-ai trosnit, când erai în viaţă?!
-  Ha! Află că nu te-am bătut suficient. Altfel nu erai aici, la vârsta pe care o ai… 'tu-ţi... ! Se duce la bar... se întoarce cu două pahare şi o sticlă… de „Jamaica”.

             Dau să mă aşez pe un scaun şi, deodată, mă simt tras înapoi, prin… tunel, lumina se estompează, dar apare alta după un timp. Simt în nas o duhoare de murături şi „pufoaică”. Deasupra mea, o grăsancă slinoasă  îmi face respiraţie bouchon a bouchon şi bate cu pumnul în toracele meu. Sar, nedumerit şi sufocat de duhoare, în picioare, scuip lateral şi mă uit buimac în jur. Sunt  în crâşma obişnuită… fără tata. Grăsanca scuipă şi ea şi se şterge la gură.
-  Pfui, ce miros puturos de rom, adaugă ea!
-  Şi ce? Nu-ţi place? Pufoaica ta miroase mai bine, remarc eu? Mulţumesc, pentru… resuscitare! Aflu de la ceilalţi că, beat fiind, căzusem sub masă. Scena de „dincolo”, cu tata, mi se derulează, ireal.
Cum făcuse, totuşi să ajungă în Rai?! Sau, poate, nu era acolo! Cine ştie! De azi înainte mă las de băut, în morţii măsii! Ies şi o iau către casă, gândind că, în sfârşit, fac ceva cum trebuie… !
Hmmm! Aşa o realizare trebuie sărbătorită… !
Mă întorc, sprinten, mulţumit şi… însetat.
- Nea Tache, dă-mi o jamaică! Pe cârâială… şi trece-o la catastif!
Ba nu! Un whisky şi-un trabuc, please!